joi, 18 iulie 2013

Etichete dulceturi, compoturi si alte conserve



Am descoperit zilele astea un link foarte interesant unde va puteti crea singuri etichetele pentru bunatatile iernii, si m-am gandit sa vi-l impartasesc si voua. Numai doua modele sunt gratuite, dar sunt faine si astea :)
http://www.jamlabelizer.com/

miercuri, 17 iulie 2013

Prajitura desteapta










Din pacate sunt la dieta si nici macar sa gust din ceea ce fac, nu pot. Ma straduiesc insa sa nu ii privez si pe cei dragi de aceasta bucurie. Sotul meu a vrut sa le impresioneze pe colegele lui cu o praji facuta de mine, si cum nu am avut foarte mult timp la dispozitie sa fac si blat si crema si glazura sau alte nebunii si ornamente, am ales aceasta praji inteligenta, care le face singura pe toate, o mai facusem o singura data dar nu aveam si pozele aferente pentru blog, asa ca aceasta a fost o buna ocazie, sa improspatez si blogul. 


Ingrediente:
- 8 oua
- 200 g unt
- 225 g faina
- 250 g zahar
- 2 pliculete zahar vanilat
- 1L lapte
- 2 linguri apa
- 2 lingurite zahar pudra pt ornat

Mod de preparare:
Topim untul la microunde sau pe aragaz.


Separam ouale, galbenusurile se freaca cu zaharul, zaharul vanilat si cele 2 linguri de apa, se mixeaza bine pana isi dubleaza compozitia si se topeste zaharul, apoi adaugam untul topit si continuam sa mixam pana ce se omogenizeaza.



Adaugam faina in ploaie si laptele dulce caldut, si mixam usor. 


Separat batem albusurile spuma si le adaugam peste galbenusuri, amestecand de aceasta data usor cu o lingura de lemn. 



Daca faceti pentru prima data reteta probabil va veti panica, deoarece compozitia este foarte subtire, dar de aceea este desteapta aceasta prajitura, ca isi separa singura blatul de crema.


Tapetam o tava cu unt si faina, si turnam compozitia, pe care o bagam la cuptor la foc mic aproximativ 1 ora.  Dupa ce o scoatem din cuptor o lasam sa se reaceasca si o pudram cu zahar. Prajitura se pastreaza la rece.










vineri, 5 iulie 2013

Tort de inghetata cu bezea


M-am gandit sa le fac o surpriza celor dragi si sa le ofer de ziua sotului meu, un tort de inghetata, vara caldura mare... dar mi-a facut mie vremea o surpriza, o zi ploioasa si deloc calduroasa. 
Asta nu i-a impiedicat sa il devoreze, din fericire pentru mine :-)


Ingrediente blat de bezea:
- 3 albusuri de ou
- 175 g zahar tos
- 1 lingurita zeama de lamaie
- un praf de sare


Ingrediente inghetata de cirese si ciocolata alba:

- 500 g cirese + 100 g zahar
- 100 g ciocolata alba primola + 100 g ciocolata alba pentru blat
- 5 galbenusuri
- 125 ml lapte
- 120 g zahar
- 1 si 1/2 plic gelatina
- 500 ml frisca lichida


Pentru blatul de bezea, batem albusurile spuma cu praful de sare, apoi adaugam zaharul si zeama de lamaie, si batem cu mixerul pana se topeste zaharul.

Blatul de bezea se coace intr-o forma rotunda cu diametrul de 26cm, tapetata cu hartie de copt. In reteta originala blatul trebuie lasat in cuptorul incins la 100 grade, timp de 4 ore.
Eu cum nu am un cuptor foarte performant, si stiind din experientele anterioare ca si la minim arde foarte tare, l-am lasat numai 2 ore jumatate si cu usa cuptorului intredeschisa. Trebuie sa rezulte un blat casant, si uscat, sa nu fie lipicios. 

Dupa ce blatul este gata il lasam sa se raceasca, topim 100 g de ciocolata  si o turnam peste blat, pentru a-l sigila si il lasam deoparte, dar cu mare grija pentru a nu se rupe.

Trecem la inghetata, penru care punem pe baie de aburi ouale, zaharul si laptele pana se pasteurizeaza ouale si incepe sa se ingroase un pic. Se ia de pe foc si dupa ce se mai raceste putin se adauga gelatina preparata conform indicatiilor de pe plic. 

Frisca se bate bine si se lasa la rece, ciocolata ramasa se topeste, iar ciresele le amestecam cu 100 g de zahar si le punem pe foc, pentru a se inmuia ciresele, le puteti face si piure dar eu am preferat asa, ca sa ramana fructele intregi.

Cand s-a racit compozitia de oua se amesteca cu frisca, iar crema rezultata se imparte in doua. 
In prima jumatate adaugam ciresele, iar in cea de-a doua  ciocolata topita.
In tava cu inel detasabil puneti  o punga sau folie alimentara, si asamblati tortul astfel, blatul, inghetata de ciocolata, si apoi inghetata de cirese.Il bagati in congelator si uitati de el pana a doua zi.

Il scoateti a doua zi il ornati dupa pricepere si gust, si il mai lasati 1-2 ore la congelator pentru ca ornamentul sa prinda aspectul de inghetat. 
Din pacate nu am poze cu procedeul pentru ca am fost extrem de grabita, dar daca aveti nelamuriri va astept cu intrebari.
Reteta am preluat-o de aici: http://torturi-la-braila.blogspot.ro/2010/10/tort-de-inghetata-cu-bezea.html, cu destul de multe modificari, nu ma indoiesc insa ca si reteta originala este foarte gustoasa.


Pofta buna!


















Pandispan cu cirese




Reteta pentru pandispan este identica cu cea folosita la prajitura cu mere glazurata http://simopassion.blogspot.ro/2013/02/prajitura-cu-mere-glazurata.html, singura diferenta o reprezinta fructele, am inlocuit merele cu aproximativ 700 g de cirese pe care le-am dat prin faina, si le-am pus in tava dupa ce am pus compozitia, si nu inainte asa cum faceam cu merele.
Renuntati la glazura si pudrati prajitura cu zahar farin. 

Este sezonul cireselor asa ca profitati cat le mai gasiti pe piata.